Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

09/17/2024 | Press release | Distributed by Public on 09/17/2024 09:16

Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova 2024, un pas esențial în consolidarea sprijinului internațional pentru Republica Moldova

17 septembrie 2024, Chișinău - Astăzi, la Chișinău a avut loc Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova 2024. Organizat sub auspiciile prim-ministrului Dorin Recean, evenimentul a reunit un număr impresionant de parteneri internaționali și oficiali de rang înalt, care și-au reafirmat susținerea pentru eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova.

Conferința a scos în evidență prioritățile de dezvoltare a țării noastre pe termen mediu și lung, constituind un pas esențial în consolidarea sprijinului internațional pentru proiectele de îmbunătățire a calității vieții oamenilor. Discuțiile s-au axat pe rezultatele și necesitățile identificate în cadrul celor 4 grupuri de lucru: Justiție, anticorupție și securitate; Energie, eficiență energetică și mediu; Dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică; Reforma administrației publice și managementul finanțelor publice.

În cadrul evenimentului au fost semnate nouă acorduri de finanțare cu partenerii internaționali. Realizarea acestora va accelera modernizarea țării, realizarea reformelor necesare pentru o Republică Moldova mai prosperă și mai rezilientă, precum și adaptarea la schimbările climatice.

În calitate de co-organizatori ai evenimentului s-au numărat Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Stéphane Séjourné, ministrul pentru Europa și afaceri externe al Franței, Annalena Baerbock, ministrul federal de externe al Germaniei și Luminița Odobescu, ministrul afacerilor externe al României.

La final, organizatorii au adoptat o declarație comună, evidențiind rolul pe care platforma îl are în generarea unui sprijin concret pentru procesul de reforme democratice și dezvoltarea Republicii Moldova și angajamentul durabil al partenerilor țării noastre de a susține sporirea rezilienței.

La conferință au participat și miniștrii afacerilor externe ai Lituaniei, Poloniei și Țărilor de Jos, viceminiștri și reprezentanți ai statelor partenere și organizațiilor internaționale, ceea ce subliniază angajamentul comun pentru viitorul european al țării noastre.

Declarația comună poate fi citită aici