Parlamentul Republicii Moldova

12/20/2023 | Press release | Distributed by Public on 12/20/2023 09:03

Petru Macovei și Valeriu Pașa ar putea fi numiți în funcția de membru al Consiliului Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării

Chișinău, 20 decembrie 2023 -Petru Macovei și Valeriu Pașa ar putea fi numiți în funcția de membru al Consiliului Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Candidaturile acestora au fost selectate urmare a unui concurs public, organizat de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. <_o3a_p>

În total, 21 de persoane și-au exprimat interesul pentru participare la concurs. 12 persoane au depus dosarele de participare. În urma examinării acestora, șapte candidați au fost admiși la interviu: ANDREI ANDRIEVSKI, MARCEL DELEU, PETRU MACOVEI, DMITRI MORUZ, VALERIU PAȘA, DORIAN PÎNZARU, SERGIU SCOBIOALA. Candidaturile lui Valeriu Pașa și Petru Macovei au fost votate de majoritatea membrilor aleși ai Comisiei. Potrivit regulamentului, acești candidați vor fi propuși plenului Parlamentului pentru a fi numiți în funcția de membru al Consiliului Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. <_o3a_p>

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost creat în luna iulie a acestui an. Instituția are misiunea de a consolida și îmbunătăți eforturile interinstituționale în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și împotriva acțiunilor coordonate de răspândire a mesajelor, narațiunilor, comunicărilor care prezintă pericol sau pot periclita realizarea intereselor naționale. Centrul își desfășoară activitatea în vederea promovării intereselor naționale, inclusiv a menținerii păcii, consolidării democratice, coeziunii sociale, aderării la Uniunea Europeană. Consiliul Centrului este constituit din 11 membri. Doi dintre ei, reprezentanți ai societății civile, sunt selectați prin concurs de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului și sunt confirmați de Parlament.<_o3a_p>

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova <_o3a_p>