Parlamentul Republicii Moldova

10/05/2023 | Press release | Distributed by Public on 10/05/2023 05:39

Votat în lectura a doua: Reglementări pentru facilitarea dezvoltării proiectelor de infrastructură energetică, cu impact transfrontalier


Chișinău, 5 octombrie 2023 - Cadrul normativ pentru facilitarea dezvoltării proiectelor de infrastructură energetică, cu impact transfrontalier a fost votat de Parlament în lectura a doua. PROIECTUL de lege pentru modificarea unor acte normative referitoare la acest lucru a fost susținut de 55 de deputați.<_o3a_p>

Documentul, elaborat de Ministerul Energiei, prevede armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. Proiectul reglementează aspectele ce țin de mecanismul de guvernanță energetică și a schimbărilor climatice, precum și facilitarea dezvoltării proiectelor de infrastructură energetică. Reglementările și mecanismele propuse vor contribui la implementarea proiectelor de interes comun în cadrul Comunității Energetice și a proiectelor de interes reciproc. Totodată, va fi completată legislația cu prevederi ce stabilesc modul de organizare a procesului de autorizare pentru proiectele Comunității Energetice, descriu etapele procesului de autorizare, autoritățile implicate și gestionarea costurilor de investiții pentru implementarea proiectelor. <_o3a_p>

Inițiativa legislativă mai prevede includerea satelor Lipoveni și Topala din raionul Cimișlia în lista localităților unde vor fi desfășurate lucrări de utilitate publică de interes național pentru construcția liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești. Aceste lucrări sunt prevăzute în studiul de fezabilitate în vederea implementării Planului de interconectare a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România. <_o3a_p>

Documentul a fost consultat cu reprezentanții Secretariatului Comunității Energetice. <_o3a_p>

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova<_o3a_p>