11/07/2022 | Press release | Distributed by Public on 11/07/2022 14:10
Ne face plăcere să intrăm astăzi într-un parteneriat strategic cu THE SEVEN, o companie de producție inovatoare, deținută de TBS Holdings (Tokyo Broadcasting System Holdings, Inc), unul dintre actorii media de top din Japonia. De-a lungul următorilor cinci ani, THE SEVEN va produce mai multe proiecte live-action originale, care vor fi disponibile în exclusivitate pentru abonații Netflix din 190 de țări.
Nu ne este străin grupul de creatori renumiți de la THE SEVEN. Akira Morii, cu care am lucrat în parteneriat la producția ambelor sezoane ale serialului de succes Alice in Borderlandși cu care colaborăm în prezent la serialele Zom 100: Listă de dorințe în plină apocalipsăși Yu Yu Hakusho, conduce activitatea de dezvoltare și producție la THE SEVEN, în vreme ce producătorul de efecte vizuale de top Tomofumi Akahane (Assassination Classroom, The Confidence Man JP, Yu Yu Hakusho) va aduce pe ecrane povești de fantezie absolut uluitoare.
Această colaborare întărește și mai mult relația noastră cu TBS, o companie ale cărei populare seriale dramatice sunt deja difuzatepe Netflix. În plus, THE SEVEN va avea acces la un nou studio extins de aproape 1000 de metri pătrați, conceput pentru a deveni unul dintre cele mai avansate de acest tip din Japonia. Finalizarea studioului este prevăzută pentru luna martie a anului viitor, acesta urmând să asigure cea mai bună calitate pentru producțiile Netflix.
THE SEVEN își propune să prezinte povești din Japonia într-o manieră nouă și neîngrădită de barierele creative tradiționale. Acest parteneriat oferă companiei anvergura necesară din perspectiva bugetului și a producției, libertatea creativă și posibilitatea de a ajunge la public, totul pentru a-și putea prezenta extraordinarele proiecte inovatoare întregii lumi.
Dacă ne orientăm după Alice in Borderland, care revine cu un mult-așteptat sezon secund luna viitoare, știm deja la ce ne putem aștepta de la filmele și serialele care vor urma și care vor include spectaculoase și uluitoare efecte vizuale de mare anvergură.
Există o cerere tot mai mare de producții japoneze de calitate atât în țară, cât și în restul lumii și, împreună cu THE SEVEN, vom oferi cele mai bune proiecte și povești abonaților noștri.