Results

Presidency of the Republic of Moldova

09/01/2024 | Press release | Distributed by Public on 09/01/2024 01:11

Președinta Maia Sandu le urează elevilor și studenților un an de studii cât mai bogat

[Link]

Cu prilejul începerii unui nou an de studii, șefa statului a venit cu un mesaj de felicitare către toți cei care pășesc pragul școlii: "Începe toamna și, odată cu ea, un nou an școlar pentru copii și tineri, pentru părinți și profesori. Toți, de la mic la mare, vrem să devenim mai buni cu fiecare zi, iar aceasta înseamnă să învățăm lucruri noi în fiecare zi".

Președinta Maia Sandu a menționat că învățăm pentru că doar așa creștem ca ființe umane întregi, conștiente de sine și de cei din jur, capabile să facă față provocărilor și să facă lumea mai bună.

"Prețuim traiul în pace și bună înțelegere, învățăm să construim, nu să distrugem, învățăm să-l respectăm pe fiecare. Învățarea este nemărginită și vă îndemn să nu ne oprim niciodată din învățare. Un an nou de învățare cât mai bogat!", a urat șefa statului.