10/26/2023 | Press release | Distributed by Public on 10/26/2023 07:04
Joi, 26 octombrie 2023, de la ora 11.00, în Aula Magna "Mihai Eminescu" a avut loc ceremonia care a marcat împlinirea a 163 de ani de la fondarea Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași (UAIC).
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC, a deschis ceremonia: "Bine ați venit la ceremonia consacrată aniversării a 163 de ani de la înființarea Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, prin actul fondator semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 26 octombrie 1860. Filonul primei universități a României moderne se regăsește în Colegiul Schola Latina înființat la Cotnari încă din 1563, apoi dezvoltat prin Colegiul de la Mănăstirea Trei Ierarhi fondat în 1640, prin Academia Domnească din Iași, înființată în 1714 și Academia Mihăileană, fondată în 1835. Este un moment aniversar, un moment în care ne omagiem înaintașii, un moment de bilanț dar și un moment de stabilire a evoluțiilor viitoare. Impresionanta moștenire academică a Universității este rodul pasiunii și dăruirii, cercetării și creației tuturor celor care, de-al lungul timpului, au dăruit învățătură și educație atâtor generații de studenți și care au contribuit la evoluțiile culturale, științifice și sociale."
În continuare, prof. univ. dr. Tudorel TOADER a prezentat starea actuală a internaționalizării Universității: "În prezent, UAIC are peste 600 de acorduri de colaborare cu universități din 71 de țări, numai în cadrul programului Erasmus. Avem peste 180 de acorduri de colaborare cu universități din 56 de țări. În acest an universitar, la UAIC studiază 2050 de studenți internaționali, la studii complete, iar 318 sunt veniți din 54 de țări din Uniunea Europeană și din afara UE. Avem și 115 studenți din străinătate care efectuează stagii la UAIC în cadrul programului Erasmus+, cu 108,33% mai mulți față de anul universitar 2015-2016, dacă ne raportăm numai la studenții veniți din țările din afara UE. UAIC este cea mai solicitată universitate din România în privința burselor "Eugen Ionescu". UAIC face parte din 6 rețele, asociații și alianțe universitare internaționale. Avem 7 lectori străini, care predau franceza, germana, poloneza, neogreaca, coreeana, chineza și turca. UAIC promovează colaborările academice și științifice cu universitățile din străinătate inclusiv prin reprezentanții corpurilor diplomatice. Pe aceste coordonate s-au înscris dialogurile pe care le-am avut cu cei 35 de ambasadori care au vizitat UAIC în perioada 2016-2023, din țări precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Franța, Italia, Elveția, Norvegia, Israel, Japonia, Coreea, India, Africa de Sud, Turcia etc. Menționez că respectivii ambasadori nu au fost invitați de Universitate, dumnealor au solicitat astfel de întrevederi. Enumerarea de mai sus nu cuprinde și întrevederile pe care le-am avut și cu ambasadorii României în alte state."
Rectorul UAIC a încheiat cu mulțumiri și o urare: "Vreau să mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră, participanți la ceremonia de astăzi, să felicit fiecare membru al comunității noastre academice, să mulțumesc tuturor partenerilor Universității și reprezentanților media care duc mesajul nostru în comunitate. La mulți ani, UAIC! Vivat Academia!"
Primul invitat care a luat cuvântul a fost Mohamed KETATA, Director Regional al Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și de Est: "Mă bucur să particip astăzi la acest eveniment istoric, aniversarea a 163 de ani a universității dumneavoastră. Această universitate are o tradiție bogată și variată, continuă să promoveze diversitatea culturală și plurilingvismul, implicit și limba franceză. Este cea mai veche universitate din România și este importantă în peisajul francofon din România, Europa Centrală și din lume. România este pe locul al doilea, după Franța, în ceea ce privește numărul de universități membre în Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). Vă doresc tot binele din lume și închei citând o mare personalitate locală din trecut: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, La trecutu-ți mare, mare viitor!"
A urmat difuzarea mesajelor video transmise de conf. univ. dr. Mădălin BUNOIU, Președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și prof. univ. dr. Ludovic THILLY, Coordonator al Alianței Europene de Universități "European Campus of City Universities" (EC2U).
Au mai luat cuvântul Petru-Bogdan COJOCARU - Prefectul Judeţului Iaşi, Mihai CHIRICA - Primarul Minicipiului Iași, conf. univ. dr. Igor ȘAROV - Rector al Universității de Stat din Moldova, Chișinău, prof. univ. dr. Aurelian BĂLĂIȚĂ - Rector al Universității Naționale de Arte "George Enescu" din Iași, Iulian-Alexandru MURARU - deputat, Arhimandrit Hrisostom RĂDĂȘANU - consilier eparhial al Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, care a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului TEOFAN, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Pr. dr. Lucian PĂULEȚ, care a transmis mesajul Excelenţei Sale, Iosif PĂULEȚ, Episcop al Diecezei de Iaşi.
Ceremonia a continuat cu mesajul transmis de prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel IANCU, președintele Senatului UAIC, care a evocat o serie de 6 personalități ale Universității, născute în anul 1873, adică în urmă cu 150 de ani: Alexandru Slătineanu (medic), Petru Bogdan (chimist), Constantin Nicolau (matematician), Panait Zosin (medic), Ion Simionescu (geolog) și Ilie Bărbulescu (filolog).
În continuarea evenimentului, prof. univ. dr. Adrian CIOROIANU, a susținut conferința "Cum putem da o șansă zilei de mâine? Între dezinteresul față de trecut și teama de viitor": "Sunt realmente privilegiat să fiu astăzi aici, am acceptat cu emoție invitația de a participa la ceremonia de aniversare a 163 de ani de la înființarea universității dumneavoastră. Am multe motive personale dar și foarte multe motive intelectuale să fiu atașat de Iași. Iașiul nu este doar prima cetate a învățământului superior modern românesc, este orașul care ni l-a dat pe Alexandru Ioan Cuza, este capitala francofoniei românești, este capitala ortodoxiei românești și, cred eu, Iașiul va fi și o capitală regională foarte puternică. Vreau să vă urez la mulți ani, în numele meu și al colegilor de la Universitatea din București și de la Biblioteca Națională a României iar îndemnul final este pentru tineri: să lase depresiile deoparte, să fie optimiști și să încerce să rămână în țară, întrucât aici sunt enorme oportunități."
Următorul moment din programul ceremoniei a fost acordarea titlului de Professor Emeritus pentru patru profesori ai Universității:
● Prof. univ. dr. Gheorghe DURAC - Facultatea de Drept;
● Prof. univ. dr. pr. Gheorghe PETRARU - Facultatea de Teologie Ortodoxă;
● Prof. univ. dr. Nicolae BUZGAR - Facultatea de Geografie și Geologie;
● Prof. univ. dr. Constantin CUCOȘ - Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.
Evenimentul a continuat cu premierea cercetătorilor UAIC cu cele mai bune rezultate obținute în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2022, distincțiile fiind oferite de prof. univ. dr. Ionel MANGALAGIU - Prorector pentru programe de cercetare știinţifică şi transfer de cunoștințe. Au fost premiați:
● CS I dr. Alin Stelian CIOBÎCĂ - Facultatea de Biologie;
● Prof. univ. dr. Ionel MANGALAGIU - Facultatea de Chimie;
● Conf. univ. dr. Dan Constantin MÂȚĂ - Facultatea de Drept;
● Prof. univ. dr. Alin ANDRIEȘ - Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
● Conf. univ. dr. Cristina MORARU - Facultatea de Educație Fizică și Sport;
● Prof. univ. dr. Anton ADĂMUȚ - Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice;
● Prof. univ. dr. Silviu GURLUI - Facultatea de Fizică;
● Conf. univ. dr. Lucian SFÎCĂ - Facultatea de Geografie și Geologie;
● Prof. univ. dr. Adrian IFTENE - Facultatea de Informatică;
● Prof. univ. dr. Lucrețiu Ion BÎRLIBA - Facultatea de Istorie;
● Prof. univ. dr. Felicia DUMAS - Facultatea de Litere;
● Prof. univ. dr. Marius TĂRNĂUCEANU - Facultatea de Matematică;
● Conf. univ. dr. Cornelia MĂIREAN - Facultatea de Psihologie și Științele Educației;
● Prof. univ. dr. pr. Ioan Cristinel TEȘU - Facultatea de Teologie Ortodoxă;
● Conf. univ. dr. Fabian DOBOȘ - Facultatea de Teologie Romano-Catolică;
● CS II dr. Vasile TIRON - Institutul de Cercetări Interdisciplinare - Departamentul de Științe Exacte și Științe ale Naturii-Centrul RAMTECH;
● CS II dr. Valentina-Diana RUSU - Institutul de Cercetări Interdisciplinare - Departamentul de Științe Socio-Umane.
La finalul acestui moment a fost acordat și un premiu special, de excelență în cercetare științifică, doamnei prof. univ. dr. habil. Cecilia ARSENE, de la Facultatea de Chimie, pentru implementarea proiectului "Centru de cercetare cu tehnici integrate pentru investigarea aerosolilor atmosferici în România (RECENT AIR)".
În continuare, Prof. univ. dr. Tudorel TOADER - Rector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, a acordat premiul pentru performanțe academice deosebite studentului Gabriel BREHUESCU, de la Facultatea de Matematică.
Ceremonia s-a încheiat cu un recital susținut de Corala "Universitas", dirijată de pr. lect. univ. dr. Ionuț-Gabriel NASTASĂ și coordonată de Gabriela ENĂȘESCU.
Evenimentul a fost transmis în direct, pe TVR Iași și pe pagina de Facebook a UAIC, iar înregistrarea poate fi urmărită aici: https://www.facebook.com/UAICdinIASI/videos/1460547721456516
Ceremonia aniversară Dies Academici face parte din programul Zilelor Universității, care cuprinde manifestări academice organizate de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași cu prilejul sărbătoririi a 163 de ani de la înființare. Unul dintre cele mai așteptate evenimente este Expoziția de flori, fructe și semințe "Flori de toamnă", ediția a XLVII-a, care va fi vernisată sâmbătă, 28 octombrie 2023, la ora 11.00, la Grădina Botanică "Anastasie Fătu". Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 28 octombrie - 19 noiembrie 2023.
Programul Zilelor Universității cuprinde peste 70 de evenimente academice, incluzând sesiuni de comunicări ştiinţifice, expoziţii, workshopuri, conferinţe, simpozioane, colocvii, dezbateri, mese rotunde şi activități sportive, organizate de cele 15 facultăți ale UAIC, Institutul de Cercetări Interdisciplinare și Departamentul de Învățământ Preuniversitar.
Programul complet al evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Universității este publicat aici: https://www.uaic.ro/zilele-universitatii-2023/