Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

02/28/2024 | Press release | Distributed by Public on 02/28/2024 10:08

Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere la MAE cu ambasadoarea Regatului Norvegiei în Republica Moldova, cu reședința la București, Siri Barry

28 februarie 2024, Chișinău - Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi a avut o întrevedere la MAE cu ambasadoarea Regatului Norvegiei în Republica Moldova, cu reședința la București, Siri Barry.

În cadrul întrevederii s-a discutat progresele semnificative realizate în dezvoltarea relațiilor moldo-norvegiene. Ministrul Popșoi a apreciat sprijinul Norvegiei în domenii esențiale precum educația și securitatea energetică. De asemenea, vicepremierul a subliniat necesitatea de a intensifica și consolida relațiile comercial-economice dintre cele două țări, accentuând importanța ratificării de către ambele părți a acordului EFTA/AELS, semnat pe 27 iunie 2023.

Totodată ministrul Popșoi a exprimat recunoștința Republicii Moldova pentru adoptarea Programului de asistență norvegiană NANSEN, care a contribuit cu peste 44 milioane de euro în anul 2023 la fortificarea rezilienței energetice a țării și a stimulat investițiile norvegiene în sectorul energetic al Republicii Moldova.

La rândul său, ambasadoarea Siri Barry a comunicat despre pregătirile pentru deschiderea unui oficiu al Ambasadei Norvegiei la Chișinău în prima jumătate al anului 2024, Norvegia fiind al doilea stat nordic care va deschide o misiune la Chișinău în acest an. Acest lucru va permite consolidarea legăturilor politice, economice și culturale dintre țările noastre.