Parlamentul Republicii Moldova

11/03/2023 | Press release | Distributed by Public on 11/03/2023 06:56

Președintele Parlamentului, la întrevederea cu delegația Misiunii de observatori din cadrul Parlamentului European: „Vom face tot posibilul ca alegerile să fie corecte și[...]


Chișinău, 3 noiembrie 2023 - Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu membrii delegației Misiunii de observatori din cadrul Parlamentului European, care au venit în Republica Moldova să monitorizeze scrutinul electoral.

În cadrul discuțiilor, șeful legislativului a mulțumit observatorilor pentru interesul manifestat și a accentuat faptul că autoritățile mizează pe alegeri libere și corecte. În acest context, Președintele Parlamentului s-a referit la anumite amenințări, printre care propaganda Federației Ruse, precum și numeroasele tentative de fraudare a scrutinului electoral prin coruperea alegătorilor.

"Este un efort al Federației Ruse și al grupurilor corupte de a destabiliza situația și de a veni la putere prin aceste acțiuni de corupție. În același timp, instituțiile statului intervin pentru a combate aceste fenomene și ilegalitățile", a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Participanții la discuții au menționat că alegerile locale generale din acest an sunt foarte importante, întrucât alegătorii vor decide cine sunt cei peste 12 mii de oameni care vor conduce țara la nivel local în următorii patru ani. "De aceea, vom face tot posibilul ca alegerile să fie corecte și oamenii să voteze liber", a reiterat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova