Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

07/02/2024 | Press release | Distributed by Public on 07/02/2024 05:28

Ministrul Mihai Popșoi s-a întâlnit cu ambasadorul Regatului Maroc în Republica Moldova, Hassan Abouyoub

2 iulie 2024, Chișinău - Viceprim-ministrul ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Maroc în Republica Moldova, cu reședința la București, Hassan Abouyoub.

Discuțiile s-au axat pe eforturile depuse pentru aprofundarea relațiilor bilaterale și multilaterale între cele două state, în particular accentul fiind pus pe consolidarea cadrului juridic și intensificarea colaborării în cadrul organizațiilor internaționale.

De asemenea, a avut loc un schimb de opinii pe tema securității regionale și a progreselor înregistrate de către Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

În context, Ambasadorul Hassan Abouyoub a felicitat autoritățile Republicii Moldova pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Un alt aspect discutat în cadrul întrevederii a fost vizita pe care ministrul de externe, Mihai Popșoi, urmează să o efectueze în timpul apropiat în Maroc.