Ministry of National Defence of Romania

09/17/2024 | Press release | Distributed by Public on 09/17/2024 10:25

Întâlnirea ministrului apărării naționale cu omologul bulgar, în marja Reuniunii București 9

Nr. 289 17.09.2024

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 17 septembrie, o întrevedere bilaterală cu omologul bulgar, Atanas Zapryanov, la sediul MApN.

Întâlnirea a avut loc în contextul oferit de Reuniunea miniștrilor apărării din statele B9, co-prezidată de România și Polonia, care urmează să aibă loc miercuri, 18 septembrie, la Palatul Parlamentului.

În deschiderea discuțiilor, ministrul român a transmis condoleanțe omologului bulgar pentru cei doi piloți care și-au pierdut viața în tragedia aviatică de la Graf Ignatievo.

Agenda întâlnirii bilaterale s-a concentrat pe subiecte referitoare la consolidarea posturii de descurajare și apărare de pe Flancul Estic al NATO și, în mod special, în zona Mării Negre. Cei doi oficiali au discutat despre proiectele demarate de România și Bulgaria, în context aliat, în domeniul mobilității militare și transportului de combustibili în sistem integrat, precum și despre inițiativa României, Bulgariei și Turciei prin care a fost înființat Grupul Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră / MCM BLACK SEA.

"Aș vrea să salut reușita proiectului MCM BLACK SEA. Peste doar câteva zile vom avea a doua activare a grupării, după succesul pe care l-a avut prima activare, în luna iulie. Este foarte important să privim acest proiect comun ca pe o realizare a cooperării între aliații NATO de la Marea Neagră, proiect deschis tuturor statelor membre", a evidențiat ministrul Tîlvăr.

De asemenea, a fost evocată importanța continuării eforturilor bilaterale în vederea implementării proiectelor comune în cadru aliat.

"Am semnat, alături de Bulgaria și Grecia, două Scrisori de Intenție foarte importante, una în octombrie 2023, privind extinderea lanțului de combustibili NATO către Europa de Sud-Est, iar cea de a doua în luna iulie anul acesta, în marja Summitului NATO de la Washington, privind armonizarea unui coridor de mobilitate militară, care să sprijine mișcarea facilă a trupelor și capabilităților și să asigure sprijinul logistic necesar", a subliniat ministrul român al apărării.

În context, a fost amintită importanța înființării Comandamentului Regional de componentă de Operații Speciale (HQ R-SOCC), creat în vederea consolidării cooperării în cadrul aliat şi în beneficiul securității regiunii Mării Negre.

În cadrul întrevederii, a fost apreciat nivelul foarte bun al relațiilor de colaborare dintre cele două state, înregistrându-se progrese majore în domeniile de interes comun și în activitățile desfășurate în ultimii ani, inclusiv în ceea ce privește sprijinul constant oferit Ucrainei, atât în plan bilateral, cât şi în context aliat.