Ministry of Agriculture and Food Industry of the Republic of Moldova

09/30/2024 | Press release | Distributed by Public on 10/01/2024 08:20

Secretarul de stat Iurie Scripnic a avut discuții cu fermierii din raioanele Șoldănești, Rezina și Telenești

30 septembrie 2024, Chișinău - Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) Iurie Scripnic a efectuat o vizită de lucru în raionul Șoldănești, unde a participat la o ședință cu fermierii din raioanele Șoldănești, Rezina și Telenești, alături de reprezentanți ai autorităților locale și ai sectorului agroalimentar.

În cadrul discuțiilor, Iurie Scripnic a prezentat principalele inițiative ale ministerului și prioritățile pentru viitor. Un punct central a fost Proiectul AGGRI, care sprijină sectorul zootehnic, oferindu-le fermierilor oportunități pentru dezvoltare. Oficialul a evidențiat importanța acestui program în creșterea capacităților fermierilor și a competitivității acestora pe piața europeană.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea gestionării eficiente a resurselor de irigare și promovarea agriculturii sustenabile prin proiecte ce acoperă întregul lanț valoric din sectorul agroalimentar. În acest sens, Iurie Scripnic a vorbit despre faptul că țara noastră a obținut dreptul de a exporta carne procesată, refrigerată și congelată de pasăre, precum și ouă de categoria A și B în Uniunea Europeană.

Un alt aspect important a fost prezentarea noilor subdiviziuni create în cadrul ministerului, precum Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare și Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, care vor sprijini fermierii în adaptarea exploatațiilor la standardele europene. În plus, a fost anunțată finalizarea construcției Unității de procesare a subproduselor de origine animală în raionul Criuleni, finanțată din fonduri internaționale.

De asemenea, oficialul a vorbit despre crearea Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară, o instituție esențială pentru dezvoltarea cercetării în domeniul agricol și veterinar din Republica Moldova.

Iurie Scripnic a menționat și sprijinul oferit asociațiilor de utilizatori de apă din mai multe localități, incluse în programul de granturi AGGRI, precum și planurile pentru crearea a 10 Camere Agricole, după model european, pentru îmbunătățirea coordonării și susținerii fermierilor la nivel național.

După ședință, oficialul a vizitat câteva gospodării țărănești din raion, pentru a discuta cu fermierii despre provocările cu care se confruntă și soluțiile necesare pentru a asigura o agricultură sustenabilă.