11/06/2024 | Press release | Distributed by Public on 11/06/2024 04:58
Ministrul Angel Tîlvăr participă, în calitate de președinte în execițiu, în perioada 5-7 noiembrie 2024, la Reuniunea miniștrilor apărării din cadrul Procesului reuniunii miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfășurată la Tirana, Republica Albania.
În cadrul discuțiilor, ministrul Tîlvăr va sublinia importanța inițiativei regionale SEDM și a cooperării în regiune, mai ales în contextul provocărilor de securitate actuale. De asemenea, vor fi trecute în revistă proiectele în curs și inițiativele de lansare a unora noi, ca parte a mandatului de președinție a SEDM pe care România îl deține al doilea an consecutiv.
De asemenea, ministrul apărării naționale va accentua optimizarea funcționalității Brigăzii din Europa de Sud-Est (SEEBRIG) și stabilirea unui nou nivel de ambiție politică în cadrul SEDM.
***
Creat inițial ca o platformă de cooperare a ţărilor sud-est europene aspirante la integrarea euro-atlantică, Procesul reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud Est (SEDM) a evoluat într-o inițiativă regional importantă, care abordează provocările reale de securitate, promovând în același timp încrederea și cooperarea în regiune.
Ca pilon operațional al SEDM, SEEBRIG exemplifică acest angajament prin participarea la operațiuni de sprijin pentru pace, asistență umanitară și ajutor în caz de dezastre, precum și, cel mai notabil, prin desfășurarea sa în Afganistan, alături de Brigada Multinațională de la Kabul. Astăzi, toate cele șase națiuni contributoare cu forțe la SEEBRIG sunt state membre NATO.
Sub președinția deținută de România (2023-2025), SEDM se concentrează pe reziliență, angajament și stabilitate. În ultimul an, au fost realizate progrese semnificative, precum includerea Republicii Moldova ca membru cu drepturi depline al SEDM și organizarea unor întâlniri de nivel înalt destinate consolidării SEEBRIG și cooperării regionale, respectiv a rezilienței.