Ministry of Education, Research, Youth and Sports of Romania

07/31/2024 | Press release | Distributed by Public on 07/31/2024 13:19

Sinteza rezultatelor finale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar - sesiunea 2024

Ministerul Educației a publicat astăzi, 31 iulie (ora 12:00), rezultatele finale înregistrate la proba scrisă (17 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar (sesiunea 2024).

Situația finală, prezentată sintetic:

  • au fost înregistrate 7.184 de contestații. În cazul a 7.076 de contestații (98,50%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.179 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.897 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.

  • în urma soluționării contestațiilor, 12.759 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, numărul acestora crescând considerabil comparativ cu anul trecut (11.884).

  • de asemenea, procentul notelor ≥ 7 (șapte) a crescut cu 3,18%: de la 41,9% la 45,08%, în timp ce procentul notelor între 5 și 6.99 s-a majorat cu 0,58%: de la 37,34% la 37,92% (în creștere cu peste 3%, comparativ cu anul trecut: 33,39%). Din promoția curentă, 40,64% dintre candidați au obținut note 7 (șapte).

Reamintim și următoarele date de context:

  • 31.237 de candidaţiprezenți (86,48%) din totalul celor 35.971 de candidaţi cu drept de participare.

  • 2.669 de candidați dintre cei prezenți s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie, iar 49 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 11 petru fraudă/tentative de fraudă, drept urmare aceștia nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2024 - 2025).

  • 28.519 lucrări au fost transmise spre centrele de evaluare, unde au fost evaluate lucrările a 28.468 de candidați, întrucât lucrările a 51 de candidați au fost anulate pentru nerespectarea normelor de redactare (în condițiile prevăzute de metodologie).

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 - 6 august.

Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Informații suplimentare se regăsesc în dosarul de presă atașat.

BIROUL DE PRESĂ